Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

e moartea cântec boală veche

sonet

1 min lectură·
Mediu
ți-s ochii înrămați în lăcrimare,
icoană ce-mi veghează ruga-n buze
ce-i abur care suie-n vămi confuze -
ni-s existențele cafele-amare...
visării depărtările ni-s muze
slăvind cu stih a zborului chemare
și cât clipita-i Dumnezeu de mare
la sânul întrebărilor lăuze.
infern de preacuvinte-n sânge doarme
scăldând morminte-n înserări de om -
plutesc pe umbre îngeri fără karme...
prin timpul cu secunda galantom
sicrie vin, ființa să o sfarme
și-i cântecul ades de-amurg simptom...
001.282
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
73
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “e moartea cântec boală veche.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14134878/e-moartea-cantec-boala-veche

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.