Poezie
floare de mereu
sonet
1 min lectură·
Mediu
șopteam prin timpul de-amândoi nimicuri
ce luminează-a gurilor vitralii
dar desenând iubirea în detalii
era-ntre noi un drum nedus de dricuri.
fiind pe zări în preacuvânt egalii
ne trimiteam de prin distanțe-n plicuri
misive spre curând, cu șiretlicuri
fantome între noi nuntind travalii.
cioplit ți-e chipul după-asemănarea
plăpândei ape, după piatră eu
și rugăciuni lichide-mi țes spinarea.
să vii cu taine, floare de mereu,
hălăduind în miezuri întâmplarea
de a rosti-n tăceri de Dumnezeu.
001.325
0