Poezie

sufixul nescris

1 min lectură·10 iulie 2018

Mediu

rugăciunea era un cuțit de bucătărie

despicând legumele divinității,

apa ochilor Dumnezeuleui era blândă

în sarea poemului în care te-ai născut,

femeie a mea și a vântului

ce suflă în ciorba decupată din lacrimi

rămâneau câteva eternități de cuvinte

nerăsturnate-n tăcerea hârtiei,

albul umbla în pielea goală pe acolo

iar tu erai verde la trai

și viața urla a lumină în tine

uneori e flacără pe cale

înveșmântând pașii în destinații incendiate,

pe unde veghează lumina proprie a zborului

și noaptea aripilor nu există

adesea demonii distanței de tine sclipesc

pe cerul colosalei absențe

turnându-mi focul de doruri în piept,

lichefiat până la suferință slăvesc

urma umbrei tale-n perete,

icoană

apoi călătoresc legitim în mine

cu actele de identitate ale Singurătății ok,

vizibile din orice imponderabilitate ai privi

așa că nu-mi trimite răvaș la venire,

vreau întâi să-mi izbesc tâmpla mirării

de sufixul nescris

al acestui propriu izvod fără scofală

001.430

Ștefan Petrea. “sufixul nescris.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14128375/sufixul-nescris

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.