Poezie
sperare
sonet
1 min lectură·
Mediu
s-a spart o rugă-n cioburi felurite
iar lumânarea-i stinsă la statuie
și nu e dor la demiurge să suie
izbindu-se de ceruri împietrite.
tot pare-n țărm că foc de viață nu e
doar zeii reci, pe-altare măiestrite;
ofrande curg la morțile-nflorite
și un hristos își vinde-a sale cuie.
femeie,-nchinăciune duc în spate
o s-o revărs în moale al tău sân,
mi-s cărnurile de tăceri crăpate.
pe-a tale buze slove de îngân
e-n rațiune de speranță-un poate
prin secole că viu o să rămân.
001.666
0