Poezie
ipostaze de clipă
2 min lectură·
Mediu
zăceam într-un trai de la minus la plus finit
din larve de timp ieșeau fluturi de clipă
mă îmbăiam în secunda murdară de trecere
port pârâul de clipe al vieții
la vărsarea în râu e un fluviu de moarte
voi coborî în deltă să mă vărs în marea marelui somn
am învățat să iubesc nimicurile vorbei tale
te așez albastră în tămăduirea imaculată a hârtiei
nu ceri decât oleacă de sărut moldovenesc
fug la demiurg să-mi dea micime,
prea m-am umflat în pântec de fluturi
femeie albastră, carnea ta scrie în mine versuri
zadarnic încerc cu ele să plouă în alb
mâzgălesc refugii din calea plictisului
unii spun că aș fi plânset de femeie albastră,
sunt doar suspinul ei, înălțându-se repede
n-apuc să-i fac templu-n peniță
vrăbii îngerești ciugulesc pielea de iarbă rară a pământului
vine omătul călare pe ger
duc în mine oleacă îngerul slab
apoi dau cu frica de pământ,
ce-o fi o fi
între minus și plus finit al vieții
viețuiește o sigură clipă, sferică
în interiorul ei își duc traiul secundele
în nașteri repezi și moarte aproape imediată
se orânduiesc cele noi în clipa sferică mare,
excretând pe cele vechi în amintire
clipa sferică mare se face tot mai mică
003
0