Poezie

Omul

1 min lectură·5 noiembrie 2017

Mediu

floarea raiului își înfige corola de îngeri în Om

acela ce e drept sub asuprirea zadarului lumesc

Nicăieri îi e soartă în traiul mucegăit

clipe, câteva, zâmbește către zâmbetul nevestei

în rest i-au crescut pe chip riduri de amar

dimineața zidește mici rugăciuni în altarul odăii

nu cere nimic, doar clădește cruce pe bust

întru slăvirea celor sfinte

pâinea se deschide în palma lui, gura mănâncă

întru slăvirea cărnii de Crist

venele acestuia se decojesc, vinul spală locul vorbirii Omului

copiii misterului se joacă în pletele gândului,

îi sucesc mințile

mirarea intră prin respirație în Om

Doamne, ajută-mi duhul să nu intre în spelunca minții,

sunt viermi și mizerii acolo, căutări nespălate-n lumină...!

vag îmi respir intitularea omenească

pe chip am crescătorie de riduri

necazul îmi plantează în inimă sălcii lăcrimând

mi-am hrănit carnea și-aștept dezvelirea zilei,

alăptând la sânul tău prunci de mister

înot a taină în lapte, îmi amintesc

mama

și curând amurgul

001.531

Ștefan Petrea. “Omul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14115917/omul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.