Poezie
morena
1 min lectură·
Mediu
în șoaptă ții împărății de șagă
pe sub atingeri moi de-nțelepciune
și vorba-ncărunțită mult te spune
deși nu porți a bătrâneții plagă.
tăcerea des cerneala o răpune,
tu stai pitită-n flacără, întreagă
și-n tine verbul iarăși are vlagă
sub rațiunea care des apune.
din mine-nveți iubirii alfabet
când ploaia bate a poem în geamuri,
bisericile au de tunet hramuri
și vântul e prin aer un balet.
clepsidra toarce-n liniște morenă
și timp ucide clipa în arenă.
001.499
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 76
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “morena.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14108545/morenaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
