Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

aseară a fost furtună

1 min lectură·
Mediu
din piața cu oameni de vânzare
am cumpărat un bărbat de talie mijlocie să-mi fie eu
cunoștea limba cântecelor de lebădă,
acolo, în ospiciul muzicii de agonie
la priveghi veneau entități de sunet, cu deasupra lor de oameni
pentru pricină
oamenii se rezemau în prăjini de boli
mâncaseră prăjituri umplute cu suferință și
puteau da mărturie
despre apa nimicniciei de clipă
aseară a fost furtună,
oamenii-femeie își legau buzele de buzele oamenilor-bărbat
pe tarabele din piața cu oameni
se mai vindeau doar faguri de frică,
unii erau înveliți în mici simptome de curaj
tunetele uitau în piepturi
urletele stazei de cuvinte
fulgerele se oglindeau zadarnic în metalul peniței
aseară a fost furtună în piața cu oameni de vânzare,
demoni precupeți vindeau la sticlă coșmaruri
monede de schimb erau
mințile rătăcite
acum e armistițiu, calm sadic aruncat pe
măruntaiele întunecate ale zării
ziuă și
intrare în biserică a duminicii
001.506
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
148
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “aseară a fost furtună .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14107177/aseara-a-fost-furtuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.