Poezie
Delirul
1 min lectură·
Mediu
îți dormeai frica în ghilotina pleoapei,
a muri mai multe morți deodată, trăind
te coci până la a te evapora
nu zbori, doar trăiești în imaginea de a zbura
în pietre de cuvânt
crucea ta e o caleașcă având destinație precisă
răsucind cheia unui sărut în ușa veche a buzelor mele
prin crăpăturile pielii tale
se văd diminețile strânse ghem într-o șoaptă
grăsimi de rouă vânătă izbesc în malurile sferei
Noaptea secretă un venin pe care nechibzuința îl numește vis
l-am sorbit de-atâtea ori
simțind lichefierea luminii în pântec,
amăgind însetarea printr-o sete mai aspră
forma de cearcăn a vieții
îmi denunță existențe anterioare
radiații osificate în trupul închipuit pe albastru,
rezultantele combustiei unei secunde
spaimele profesau un diluviu incert, rana vorbea o limbă uitată
carnea strivită de carne a unei pseudo-tăceri
în odaia chilia fast-food-ul... străini în propria inimă
mă costumez în bărbat și îmi lipesc tălpile de drum,
îmi fac planuri de burlăcie ca un strateg
ori
desenez linia continuă, depășești ilicit
limita iubirii noastre
001845
0