răni extatice (rime date)

Din lut ar vrea cuvântul să se-avânte


Din lut ar vrea cuvântul să se-avânte
Când simte că-i pulsează-n trup extazul
Și patima dorințelor înfrânte,

Ce, împletind și lacrima, și hazul,
În versul strofei se deprind să cânte
Găsindu-și greu, pierdut în timp, răgazul!

Atunci e demnă vorba de cinstire,
Că din condeie neînduplecate,
Pe file-apar contururi delicate
Ca fumul de pe haturi în rotire...

Iar din magia clipei fermecate
Purtând pe buze tainica șoptire,
Tu strânge limpezimea în potire
Și toarn-o peste răni nevindecate!

Pe trup, în suflet, răni nevindecate
Tratate-s cu otravă din potire,
Turnată-ncet, cu magică șoptire
De vorbe în blesteme fermecate.

Amestecă licoarea prin rotire,
În ritm constant, cu gesturi delicate,
Gingașe, însă neînduplecate
Și-apoi te-ndeamnă, tandru, la cinstire...

Tu simți că pleci, dar nu mai ai răgazul
Să chemi un cor de bocitori să-ți cânte,
Iar ea privește, ‘năbușindu-și hazul.

Că Morții-i plac destinele înfrânte…
Își satură la capul tău extazul,
Ca mai apoi spre altul să se-avânte.

Purtându-mi ochii pe ce scrii, îți spun că
Am observat de trei sau patru ori:
Când comentează Gârda și cu Luncă
Aduni un grup masiv de cititori!