Poezie
nici boare de îndoială
1 min lectură·
Mediu
e-n zori, udați de vorbă și cafele,
în tot, de ziuă-i templul tinereții
zidim odăii gândului pereții
și e cuvânt prin toată-a noastră piele.
pe-altarul de-nvieri al dimineții
mai sunt pe cer doar muribunde stele
dar nu duc soartă, licurind, cu ele
deși le-așază-n albul strai poeții.
asupra florii roua-i abătută,
exod în aer de miresme tandre,
sub adieri tulpina e-n meandre
de verdele veciei străbătută...
așa iubesc pe tine, ca aici
ci boare de-ndoială nu e nici...
001.431
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “nici boare de îndoială.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14105415/nici-boare-de-indoialaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
