Poezie
omul amar
1 min lectură·
Mediu
omul amar își încleie clipa
în surparea diamantică a statuii
omul amar este rece ca un chip de monedă, aducătoare
aminte
a toate vânzările
omul amar flagelează râsetul,
doar un sărut scăpat printre buze în gura muierii
omul amar
se leapădă de propria pruncie,
când sângele năvălește prin tine albastru,
rege peste jucăriile sorții
omul amar nu-și amintește clipa
primului popas lichid al ființei,
în unicul scop de a stinge
combustii de sânge
omul amar e finalul perpetuu al unui roman tragic
Doamne, numără-mi vina, știu, uneori
repetiția nu este învățătură maternă,
citește-mi iarba dintre dinți
cea lăsată de Tine spre supunere a glandelor oculare
toate nimicurile vor fi verzi și
omul amar,
poate,
se va bucura
001.695
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “omul amar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14103821/omul-amarComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.