Poezie

ca o prăjitură de lumină

vers alb

1 min lectură·19 februarie 2017

Mediu

mi-am descuiat nările

să primesc în mine parfum de femeie-primăvară

iartă-mi, Doamne, lutul

cel însiropat cu păcate

ca o prăjitură de Mere

inițial eram prunc și lenea neștiinței vuia în mine

acum m-am asprit cunoscând prea multe

plec pe sârmă de la o femeie

spre pieptul lăptos al alteia

vomit des adevăruri

îmi pleacă prin pori spre tine, Doamne, rugăciunea

are genunchii zgâriați de micime

urc isprava unei Lumini în spinare

povara aceasta n-are coloană vertebrală

se leagănă în vrerea Timpului ca o apă

în infern de cuvinte pe deasupra

e un dedesubt de sensuri

nimeni nu poate măsura vorbele unui popă

strigam ție

s-aduci cu tine vise

să mi le dezvelești în față

cum ai scuipa un dușman în obraz

să se lichefieze tăcerea

spre a stinge incendiul acesta de tumult de pe stradă

rutina e inflamabilă

oricând se poate deveni nebun în mulțime

te-or închide pentru antecedente de normalitate

sub cerul unui tavan

în care face condens fumul

001.671

Ștefan Petrea. “ca o prăjitură de lumină.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14103359/ca-o-prajitura-de-lumina

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.