Poezie
Prima zi în Apocalips
1 min lectură·
Mediu
în vis de rază luna-n geam izbește
sleind în frumusețe roza-n gheață
ce doar în veșnicie are viață,
un cântec de lumină-n mine crește.
se duce clipă și-alte vin pe ață
un demon devorează timp cerește
o moarte tot mai mult îmi făurește
solie vine dinspre dimineață.
și-n zori, ci poate ultimii aici
răstorn secunda, urc ca-ntr-o caleașcă
și iarnă de cafea îți zic în ceașcă,
tu mă privești prin două flăcări mici.
în toate e un zvon de dor și lipsă
și-i parcă prima zi de-apocalipsă...
012515
0
Versiunea finală, scrisă după cele 16 ore de muncă zilnică, în cart, pe lumină puțină, a fost lansată, din neatenție numai, fără "(cu închinăciune, la Maestrul Petrea, Prima zi în Apocalips)". O eroare de care mă voi simți etern rușinat. Mi s-a părut mie ciudat titlul penultimei dvs. poezii, chiar m-am intrebat "ce-o fi, dom'le cu palma asta picată din senin?", dar nu m-a dus capul să verific...
Știți deja că, față de poezia dumneavoastră, port o adâncă admirație și o nețărmurită invidie....
Cu stimă,
M.