Poezie
duhori de iarnă
1 min lectură·
Mediu
ce vânt dihanic (l-ar mânca pământul)
în geam înmugurit de roze bate
și ce duhori de iarnă-n nea iertate
îmi zgreapțănă ca un pisoi veșmântul.
în straiul gros doar gând e-n libertate
plutindu-mi pe hârtie vag cuvântul,
stihiile nu-și cern deznodământul
în zori fiind cu liniștea certate.
în sobă-abia în lene este focul
sub frig sărutul de pe gură-mi furi
făcând fierbinte dragostei iar jocul.
sub nopțile trecând vecie-mi juri...
deși nuntesc în mine echivocul
te urc pe sânge-n inimii gravuri.
001867
0