Poezie
azi nu sunt în mine
1 min lectură·
Mediu
azi nu sunt în mine
zadarnic îmi călătorești prin sânge
nu-i nimeni acasă în mine
șterge-ți tăișul luminii
din minunarea de lacrimi
deși-s copil al tăcerii
nu sunt sincer cu diminețile tale
chiar de le fur zâmbetele din cafea
azi nu sunt
azi e un lung ieri și o bucățică de mâine
tartinabilă pe un trup de crist
episodice prelevări
de organe interne
de la cuvânt aflat în moarte clinică
te cuvânt toată
în adormirea somnului ziua
își scoate dantura din soare
ne îmbăiem în frig și
cețos în ceasornic ni-i traiul iar
vremea e-n țoale de toamnă
curajul vine mâncând
bătăi de la necunoscuții falselor jalbe spre cer
nimeni nu mă cunoaște fără mine
în mine nu sunt
astăzi
ci poate doar
într-un viitor de pe catafalcul luminii
dănțuind grotesc
a păcat și a șarpe
001.437
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “azi nu sunt în mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14097118/azi-nu-sunt-in-mineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
