Poezie
temnicer iubirii
sonet
1 min lectură·
Mediu
privirea mea de tine carnivoră
lăuntrul tău înmiresmat pătrunde
ne-aflăm în nu știu cât și-n oare unde
iar clipa noastră împlinește oră
e o carnală luptă-n multe runde
și Nemuririi mele îi ești noră
un pui de înger coacerea imploră
în sferele secundelor rotunde
iar temnița iubirii mă obligă
să văd în tine lacuri de tăcere
semeț, din tine să m-alcătui rigă
și scot memorii de prin lăicere
să simt strămoșii dacă mă mai strigă
și cât pe ceas de-amor Nefastul cere
001.628
0
