Poezie
Spaimă
voiculesciană
1 min lectură·
Mediu
Și iarăși ard în cioburi, în râset perisabil
Sub noaptea ce se stinge sunt iele-n călimară
Tiptil îmi beau cafeaua sub liniștea amară,
Tăcerea asta are un spectru inflamabil.
Mă diluez cu-ncetul în scrijelit de Unghii
Și pagina e albă precum la tine-n dinți
Sub vorba mea pe foaie ca focul mă înjunghii
Și-mi intri întru mine adâncă în credinți.
Se-ndreaptă către tine un zâmbet sedentar
Cel returnat femeie devreme pe-al meu deget
Iubirea nu mai trage ca Ieri pe-al meu cântar
Să-ți dau, trezit în noapte, iubire fără preget.
Așa e mersul lumii în sfera cea pământă
De nurii tăi, sub haine, acum mă înspăimântă
001864
0