Poezie
Fiscul
1 min lectură·
Mediu
Fiind al veșniciilor contabil
Mă pierd când vine-al nemuririi Fiscul
Zadar de cântăresc și Obeliscul
Ori un poem ce poate fi cantabil.
De vocea Lui eu îmi asum tot riscul
Cu El oi fi un precupeț amabil
Chiar dacă din fiire-s inflamabil,
Respect la ceea ce ne-ndrumă Piscul.
Odaia-i veșnică, dar făr' de tine
Fumez și fumul tace în tavan
Din amintiri secvențe-s pe retine.
Memorii vând în piața unui van
Pe gheața vieții neavând patine,
Se duce-n zări feline înc-un an.
001.366
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Fiscul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14083085/fisculComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
