Poezie
lacul fără apă
1 min lectură·
Mediu
în fiire se încleie sărutări de mamă de iubită
ori de moarte
mergeam înapoia timpului clipe scăldate-n rugină
micșorez secunda până la apă
mă diluiez în ceasornicul neîntors
întors la viață citeam psalmi de toamnă dumnezeu
zace beat de propriul sânge unit cu cerneală
când eram mai tânăr obișnuiam lecturi de iubire
agonizam târând tocul și hârtia după mine
ca pe niște cozi de pisică în călduri în mult de dumnezeu
te strigam pe toate numele inima-mi avea un job în rai
fericirea e doar o simulare de gheene suflet în topire
purtând un rictus al zâmbirii gravitația asupra tinelui
dă să capete tumori în vreme ce tu mori
în visul acesta înveselit de lună,
rază și minciună mâncând
pământul acesta țesut cu fire de clipă legumele
ți se injectează într-un soi de trai legumicol
viitorul e un mâine trăit azi cu în putenicirea lui ieri,
relational cu dimensiunile enumerate
sunt secunde-n mine iernate
la bursa plumbul crește relational cu timpurile
dumnezeu gândit cuvintele sunt strigătele gândirii
în rugă
demiurgiei îi sunt slugă
001.381
0