Poezie
cea(r)tă de muribunzi
voiculesciană
1 min lectură·
Mediu
murirea-n viețuire-n iubiri, singurătate,
o lumânarea-aprinsă pe eșafodul vieții
în slava începândă de taină-a dimineții,
alerg pe căi de raiuri în mine arătate
cortina cade-n vanuri, e zarvă în culise
și fiecare-n moarte prin viață e actor
ce cară în fiire și morțile omise,
din nebăgări de seamă ieșirea din decor
iar gândul se adună de stă în mine stol,
au curs prin greu de timpuri pâraie de-ntâmplare
pe-un ciot de ciornă veche scriu visul, mototol
primește rugăciunea, divinule tâmplare
mă rog de vremi ferite de foame și de sete
penița-mi mâzgălește de duh să mă însete
001420
0