Poezie
caniculă
1 min lectură·
Mediu
bijuterii de vorbe necesare,
biserici de Lumină în secvențe
dar rugăciunea-i îmbrăcată-n zdrențe
și nu destulă are ciorba sare.
pe ale nemuririlor frecvențe
un Ra așezământului răsare,
Nisipul e o piatră în presare
ce în clepsidră curge în cadențe.
vorbind de timp, nu-i vremea adecvată
secunda asta de e pe trecute
și de tumult urechilor pun vată.
deja duium de clipe-s petrecute
dar am deprins doar nodul la cravată
când vremea în caniculă se-ascute.
001.522
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 74
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “caniculă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14075637/caniculaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
