Poezie
antibiotice. ruina
1 min lectură·
Mediu
Eu,
în plinătatea unei singurătăți carnivore
mănânc din palma cerșetorului milă
nu cer iertare pentru tăcerile mele
la cafea storc țâța Nemuririi pentru puțin lapte praf
prin orificiul clepsidrei
trece vremea,
clipele sunt diamante, frumoase dar reci,
atât de reci că
nimicnicia e un șpriț pe care-n cele din urmă
tot îl verși prin urină
Sunt
o ruină
a vechilor așezăminte
din suflet și din minte
Din sărăcie
nu merg la farmacie
să-mi iau antibiotice
împotriva
acestei singurătăți haotice
ce-mi e impusă
de o divinitate apusă
001.262
0