Poezie
plângând în lumânare
sonet poticnit
1 min lectură·
Mediu
plângând în lumânare, țâșnește-n Ceruri ruga
icoana doarme-n mine s-aducă mântuire
de diavolul cernelii mă aflu-n bântuire
gheenei de cuvinte în clipă îi sunt sluga.
rostire pe hârtie, în toc îmi stă și vorba
o roză se despoaie de vajnicii ei spini
poeticesc, femeia din vorbe-mi face ciorba
ei, cum, ferească Domnul, în veac să nu suspini...
eu ți-am mai zis o data că vara asta-i roz
în cauzal fiirea-i a noastră regăsire
mimând copilăria cu vrăjitor din Oz
în sinea noastră-i stândă în noi o locuire.
în noi răspunde timpul pe vocea lui răstită
la întrebarea vieții, în epocă vestită
001481
0