Poezie

Fruntea însetată de rouă

însetări voiculesciene (sonet)

1 min lectură·20 mai 2015

Mediu

lumini curgeau în slavă din stelele mărunte,

în noi se-ncleie cercul fiirii în odată,

o cale ce-n vecie de lacrimi e udată,

Hristos se-Nalță mâine, în gând cu noi sub frunte.

se va sminti și vremea, de lacrimă-n loc ploaie

vom bea simțiri eterne din ochilor havuz;

plecat pe scrisu-acesta sunt singur în odaie,

e dus de miezul nopții ceasornicu-n auz.

tăcerea insistentă în mine prinde glas

cuprind în mine-o clipă ce a țesut paiangul

și vrerea nemuririi adânc în mine-o las,

nimicniciei mele i s-a gătat cu ștreangul.

sub slava luminată, Pământul e-o cetate

cu frunți ce sunt destule de rouă însetate

001.531

Ștefan Petrea. “Fruntea însetată de rouă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14071722/fruntea-insetata-de-roua

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.