Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nimicuri în fond

sonet clasic

1 min lectură·
Mediu
un pui de ger mă-aprinde în cămașă
dau fuga, flăcări să așez în sobă
vii în chilie cu un Cer de probă,
cu rostuirea șoaptei pătimașă
ai tras pe tine peticita robă,
psalmodiezi, a omului urmașă,
un Măr mușcat, adus de tine-n fașă
ca pe un drog ce Domnul îl aprobă
prizăm a cărnurilor fremătare
și scânteiează-apoi țigări de după,
cafeaua este halta următoare
tot cântă-un înger, suflet să ni-l rupă
pe culmi de zâmbete amețitoare
și în odaie vorba ne ocupă
001.476
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “nimicuri în fond.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14065187/nimicuri-in-fond

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.