Poezie

Tania

1 min lectură·9 februarie 2015

Mediu

Tania era o femeie terestră,

m-a iubit până mi s-a albit contul la bancă

apoi a intrat în altă orchestră

pe rană încă mai port zgancă,

era o vreme când din rana aceea năvăleau cuvintele

ca niște celule de sânge

într-a odăii celulă (de criză)

îmi număr cu cerneală osemintele

și-n timpul ce mă strânge

din nemurire mai iau o priză

s-a dus liniștea spre Ceruri strigată

acum până și paiangul face zgomot

și stă într-o tăcere stricată

încerc să scriu o poezie,

hârtie, jertfă în zadar

când sunt sub a plecării tale-anestezie

dar

ca orice încăpățânat ins

în jocul de-a singurătatea

nu mă dau învins

iau cu asalt Cetatea

unde te afli tu, viitoareo

și-ți cer

să vii fără ger

sufletul meu așezat pe cântar e-o

scenă

dintr-un fim vulgar

într-o tăcere obscenă

004.603

Ștefan Petrea. “Tania.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14065098/tania

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.