Poezie
crucea interioară
sonet clasic
1 min lectură·
Mediu
în fiecare dintre noi e-o cruce
ce își așteaptă-n leat mântuitorul
destup un sânge-n dop dând cu piciorul
de carne codru ghearele-mi s-apuce
și dintr-o-nghițitură sorb ulciorul
grăsimea pâinii stă să se usuce
prăjită în parfum ce gându-mi duce
că Domnului i s-a născut feciorul
pe Tată-l rog să-mi facă un serviciu
de tot ce-i rău să mă îndepărteze
că-n orice zi hălăduiesc în viciu
țigări, femei și alte paranteze
îmi dau o clipă hâdul lor deliciu
spre a mă răstigni apoi cuteze
001.482
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “crucea interioară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14064081/crucea-interioaraComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
