Poezie
cale amiabilă
1 min lectură·
Mediu
privesc în ochi Iubirea, apoi întorc privirea
pășesc pe sârma ghimpată a Cuvântului cu tălpile goale
am la mine femei ca monedă de schimb
recunosc, sunt cam într-o nimicire a nimicniciei
nu-mi iese, în văzduhul meu e ceață
verbul meu patruped latră corbii de pe gardul divinității
sunt un terestru cu gura uscată de setea vorbei
tu miroși a minciună, a lună și a toate himerele
până la unu ne numărăm merele
nu mușc mă va lăsa dantura
dau piept zilnic cu pieptul tău
port război cu țâțele tale le mozolesc sfârcurile
numerologic, soarta mi s-a setat pe 13
umbra mea e formată din bucățele de ghinion
port la gât cruciulițe de parcă mi-aș anticipa înmormântarea
mănânc zahărul rozelor de gheață
fac diabet sezonier
uneori mi se pare că Omul e calea amiabilă
între Dumnezeu și Diavol
001626
0