Poezie

întunecări

1 min lectură·26 noiembrie 2014

Mediu

pierdut un dor de ducă,-l declar o nulitate

fumez la gura sobei țigară după alta

iar trenul despărțirii-n iubiri nu face halta

sunt prins de-un morb anume numit Singurătate

mă împresoară vremea în crudă alergare

și parcă deja veacul în mine l-am trăit

senin sunt în corolă, tulpina e-n turbare

căci veacul nici jumate măcar nu mi-am grăit

în roba peticită psalmodiez un rit

divinitatea plânge în ale mele brațe

în joaca de-a paiangul secunda s-a oprit

prin pânza ce am tors-o împiedicată-n ațe

memorii port pe limbă și le dedic peniței

s-o scoată ea la capăt cu-ntunecarea iței

001.497

Ștefan Petrea. “întunecări.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14060551/intunecari

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.