Poezie

septicemie

1 min lectură·2 septembrie 2014

Mediu

grăiesc în lumânare o-nflăcărată rugă

spre trăitorii încă și-acei ce nu mai sunt

spre Iad să nu le fie fiirea lor drept slugă

și cale să aleagă pe drumul cel cărunt

cu-nflăcărare rugă grăiesc topindei facle

icoana pierde jarul topindelor fiiri

s-or răscula odată și cei răpuși în racle

în numele de paie al veșnicei iubiri

și chiar de mai adie în sinea ei lin marea

și valuri nu concepe într-un accent strident

a Zeului vecie încununând cu zarea

când soarele răsare, strănută din Trident

prin sânge îmi aleargă, cu tine ocupat

microbul tău, femeie, în dimineți de pat

și darurile tale trupești, mi le lași mie

prin sânge îmi alergi ca o septicemie

stăm în cavernă doi, femeia și cu mine

și Mărul l-ai spurcat mușcându-l, dând și mie

și astfel am în sânge, repet, septicemie

și sânge am așa precum mi se cuvine

ne dezbrăcăm de frunză în frica cea neclară

căci îngerii prin somn ne-au pus încet pe fugă

iar ceasul stă-n icoană și-n liniște polară

adoarme câte-un om băgat la Rai drept slugă

zadarnic apa mării mii valuri ne îndrugă

eu te-am ales pe tine și în icoană-o rugă

001.315

Ștefan Petrea. “septicemie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14055178/septicemie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.