Poezie
am spart Cuvântul
rondel
1 min lectură·
Mediu
am spart Cuvântul! dintr-un Ciob răsare
spre a spăla picioare-un untdelemn
dar chiar de m-am spălat pe mâini de soare
tot trupul meu îl simt ca pe un lemn
de rouă e-n ținutul tot ninsoare
și stă pe ușa mea de Pește semn;
am spart Cuvântul! dintr-un Ciob răsare
spre a spăla picioare-un undelemn
respir un aer îmbăiat în sare
și cu dulceață uneori mă-ndemn
grăsimea curge pe bărbii, nedemn
divinitatea-n mine un lăstar e,
am spart Cuvântul! dintr-un Ciob răsare...
013.478
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 81
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “am spart Cuvântul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14054907/am-spart-cuvantulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

,,spre a spăla picioare-un untdelemn''
asta e înecăcios, necitibil, plus că are și o disonanță nesuferită,,picioare-(un un*)tdelemn''
in rest e bine