Poezie
plănuiesc să ucid
1 min lectură·
Mediu
plănuiesc să ucid niște litere în poemul acesta
e un poem despre nimic
despre nimicul ce ne intră-n casă și ne pune pe harță din nimic
doar că mama a ciobit iarăși oala și
trebuie cumpărată alta
eu nu mă bag
doar gonesc adolescenții ce dau în mașini tare manele în noapte
insomniac
apăr glia ogrăzii până la ultimul firicel de țuică
ce mi se urcă la cap
așa cum am mai zis
poemul acesta este despre nimic,
în nimicul acesta se contopește arătarea muntelui...
... privind tiptil la munte/ cum se îmbracă-n ceață
gândesc c-așa-i și-o Punte/ spre dincolo de viață
nici făt-frumos s-o-nfrunte/ nu a putut, dulceață,
privind tiptil la munte/ cum se îmbracă-n ceață
013.621
0
este o poezie reușită (chiar dacă perfectabilă), scrisă dintr-un condei, așa cum vorbești la telefon, fără artificii emfatice. Se simte naturalețea discursului liric unde cotidianul este la el acasă(harța din nimic, oala ciobită, goana adolescenților care ascultă în mașini manele dând volumul la maxim).
Deși spui că poemul acesta este ,,despre nimic’’, catrenul de la sfârșit contrazice prima parte . Aici ai câștigat prin elementele create și expuse în tabloul parcă în mișcare al muntelui care ,,se îmbracă în ceață’’, ducându-te cu gândul la puntea ,,spre dincolo de viață’’. Este o trecere frumoasă de la banalul cotidian la celest, la visare. Catrenul monorimic are la finalul versului trei o rimă forțată sau nepotrivită. Cel puțin așa mi se pare(,,dulceață’’).
Cu toate cele bune și mai putin rele, am curajul să dau steluță pentru o poezie care îmbină cele două stiluri, versul alb și forma fixă, precum și pentru legătura creată între - cotidian/visare, teluric/celest.