Poezie
sonet voiculescian
1 min lectură·
Mediu
întors spre dricul foii - albeața-i se destramă.
cuvintele-i iau locul, picturi făcute-n negru...
în rostul meu de schivnic, pe de-a întreg integru
o literă desprins-am, suind-o într-o ramă.
mă-nchin la ea o vreme, redând divinității
o vorbă mai de-o seamă și mai de-același chip
arunc cu pietre-n smoală și mă dau Trinității
căci timpul tot aleargă - rămân fără nisip.
veciei nu îi știu nici pe de parte trucul
din viața mea rămasă rămas-a numai gerul
nu mă pricep lucra în nemuriri cu lucrul
pămânții nu știu asta - o știe numai Cerul.
dar am făcut de toate în trai de pe pământ
de în mormânt intra-voi cu-alai și cu avânt.
001.437
0