Căci astăzi nu ne văd decât strigoi

Sonetul bunăstării hibernale

Te văd,amice, c-ai albit ca neaua
Și că arunci sudalme în neștire,
Deci, este clar că ți-ai ieșit din fire
Ca un dinamovist când bate... Steaua!

De ce?? Căci a bugetului fiire
Nu-ți lasă loc să mai lungești pelteaua,
Iar dacă fi-vei copleșit de greaua
Povară, cu nimic să nu te mire.

Dar, poți zâmbi, c-aseară, prin zăpadă,
Zărindu-te, un șmecher de la noi
Din cartier, ieșit la promenadă,

Cum înjurai pe sub copacii goi,
A izbutit prin viscol să te vadă,
Strigând: "E Ștefan Petrea, nu-i strigoi!"

Domnule Lunca, imi oferiti aici ocazia de a va cere scuze
ca la vremea trecuta am grait intr-un grai mai golanesc
fata de dvs.

Dar trebuie sa recunoasteti si dvs ca m-ati luat tare
din prima. Toata stima pt remodelarea epigramistica a
sonetului meu...

Chiar m-am amuzat.

Nu-mi amintesc să fi primit de la dv. nici o replică în grai cât de cât golănesc. Apoi, mie îmi stă în fire (sau ...fiire) să gândesc sonetele epigramatic, în calitate de arhipăstor al revistei "Scârț", de la Anticariatul Grumăzescu din strada Lăpușneanu...
A bientot,
N.Lunca

Îmi pare rău tare acum.
Cred că am stat o data de vorbă cu dumneavoastră,
și m-am simțit grozav de bine în acea atmosferă,
din moment ce dinainte de a călca pragul Anticariatului
simțeam o stare de disperare.