Poezie
codrul inimilor noastre
1 min lectură·
Mediu
refluxul vorbei în mine minte
sorgintea divină a cuvîntului
aripat zburînd peste meleaguri
ecvestre ca-n facerea lumii
cînd nu era Om doar Cuvînt
în așteptarea zilei a șaptea
hodina s-a așternut peste Dumnezeu
ca o binefacere a Raiului
rup din mine și cînt acest cuvînt
lipsindu-l de sînge și de carne
din acestea se va face grătar
lîngă patima de a rosti ca într-o beție
iubito, cuvinte adresate ție
să le strîngi în racla ce veghează
capătul vieții mele ca pe un testament
ca Manole să mă zidești în icoană
codrul inimilor noastre mănăstirea
se va îndesi la fiecare zbatere din geană
001.672
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “codrul inimilor noastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14021799/codrul-inimilor-noastreComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
