Poezie
beau plumb respir tristețe
1 min lectură·
Mediu
beau plumb din pocalul toamnei aproape iarnă
viscerele mi se plumburesc țipător
durerea e la timpul prezent într-un prezent strivit
de patima suferinței plumbul mi s-a solidificat în oase
nici creierul nu-l pot vinde întotdeauna
hîrtia hilară mă sperie ades albă
scrisul meu de doctor în științele plumbului
nu a picurat pecete pe ea ca pe o scrisoare către Dumnezeu
tușesc trupul tresare și degetul meu mic îmi zice să tac
tac respirînd tristețe scribul continuă a trece pe foaie
toate mirosurile durerii de la piele la sînge și
toate nimicurile ce mi se împlîntă în creier cu viteza
creerii lui Dumnezeu
într-o zi de toamnă
undeva
001.721
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “beau plumb respir tristețe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14018713/beau-plumb-respir-tristeteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
