Poezie
Ca în cocoașele cămilei
sonet
1 min lectură·
Mediu
Domol plângea lumina-n stins de soare
Pe catafalc de-ai lăcrima-n neștire
Și seva-n ochi e o întreagă-oștire
Precum spre-un mire-o ultimă scrisoare.
În țărm doar luna-aduce liniștire
Deasupra criptei din adânc de mare
În razele-i lucește o chemare
Spre-a da acelui adormit cinstire.
Târziu, când în mormânt se-adună zorii
Învie, să dea aurul său zilei.
Se pierde-argintu-n șoapte derizorii...
Dar după toacă iar e-n haina milei
Și mi se-adună-n cerul vieții norii:
Strâng ani ca în cocoașele cămilei.
002631
0