Poezie
mi-aș fi dorit să-l fi cunoscut pe Nichita
1 min lectură·
Mediu
de-atîta varsare de vin în viscerele mele
nu-mi mai iese litera ca odinioară
ieri am supt gîtul ultimei fecioare
de pe raftul de jos
unii beau ca să scrie frumos
ca odinioară Nichita
cu cracii literei în sus
de atunci cînd o citim
avem o senzație de antigravitație
de invers
de mers cu picioarele pe cer
mie alcolul îmi folosește doar la statul de vorbă cu umbra
o rog să nu mă mai sperie la fiecare mișcare bruscă
ce o fac în raza lui Ra sau a lunii
la moartea mea
prietenii vor rîde ca nebunii
c-așa grăit-a Zamolxe
bucurați-vă de întristarea vă paște
la nașterea mea sunt sigur
că dacii au plîns
mi-aș fi dorit să-l fi cunoscut pe Nichita
de la el aș fi învățat la nimic redus
taina scrisului literii
cu cracii în sus
002.057
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “mi-aș fi dorit să-l fi cunoscut pe Nichita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13992330/mi-as-fi-dorit-sa-l-fi-cunoscut-pe-nichitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
