Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Liceu

sonet

1 min lectură·
Mediu
Nu ne-am văzut de mult, dar tot îmi pare
Că ieri s-a terminat liceul. Parcă
O vrajă nelumită mă încearcă
Când chipul vostru-n fața mea apare.
Loviți în tâmple de-amintirea sacră
Această oră o magie are
Hai să uităm curând că ea dispare
Căci nouă Timpul azi ni se consacră.
Chiuleam, din cât rememorez, pe rupte
Dar tot păstrez în inimă momente
De Vreme neputând a fi corupte.
De-atunci trecut-am prin evenimente
Și ne-ncetat cu viața aspră lupte...
Profesori și colegi! Azi sunt absente.
001.883
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
84
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Ștefan Petrea. “Liceu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13980910/liceu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.