Poezie
mineriada
1 min lectură·
Mediu
trăiesc
cu o cască de miner pe creștet
în fiecare zi sap galerii
lovind cu târnăcopul în roca sufletului
trăind mereu cu frica
că peste mine se va prăvăli Cerul
negăsind filonul
ies la suprafață
adunându-mi ortacii -gânduri foste ori viitoare-
mărșăluim spre trup
devastăm tot
tălpile sărutându-le ca pe niște fecioare
care apoi umblă șchiopătând
genunchii îi clătinăm
cu putința vinului cel de obște
pântecul îl ardem cu foc de pălincă
în piept înfigem o țigară aprinsă
creierul ne mână către inimă
însă rubinul acesta
e singura nestemată ce ne-a mai rămas
001739
0