Poezie
Te aștept, dar așteptarea-i în zadar
sonet
1 min lectură·
Mediu
Amar te tot aștept să vii, virgină
Și de păcat aprins nici să nu-ți pese
Vecia pe secunde să apese
Și în regatul meu să fii regină.
Să-mi fii lumină și cuvânt adese
Un soare orbitor în noaptea lină
Și scrisul meu, în liniște deplină,
Să n-aibă alte muze și adrese.
Zadarnică e însă așteptarea
Căci în chilia-mi rece n-o să-mi vii.
Tu te-ai nuntit deja, o știu, cu marea
Sirenă dulce-n gândul meu devii.
Oricum erai un sân sortit cu zarea
Din care n-alăptează pruncii vii.
002.272
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 87
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Te aștept, dar așteptarea-i în zadar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13949173/te-astept-dar-asteptarea-i-in-zadarComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
