Poezie
Sonetul unu
Sideralul
1 min lectură·
Mediu
Un gând mărunt pășește către lună,
Lumina ei te duce în mistere...
Eu simt cum taina-mi umblă prin artere
Și treaz mă ține când e \"noapte bună!\".
Suind la unison cu doru-mi cere
Vis, coruri gândul. Vraja se adună
În minunarea inimii, nebună
Din linul cer bând râuri de plăcere.
Și sunt întreg de stele din sidefuri
Și mă afund în fluvii siderale
Cu venele-mi cos haine pe gherghefuri
Cerești, că-s gol de-atâta lungă jale
Ca cel mahmur venind de pe la chefuri
Că nu sunt zbor pe căile-abisale.
001.840
0