Poezie
om fara suflet
1 min lectură·
Mediu
stăteai despletită
sub Mărul măreț
ferindu-mă cu părul tău de ploaie
cu inima ta de îngheț
eu jucam barbut
cu temutul șarpe
în sunet de harpe
o secundă în minus noroc mai puțin
să fi avut
mi-ar fi tras sufletul ca pe o ață
de ghem în jos
aș mai fi avut viață
dar aș fi fost om fără suflet,
josnic, în locul sufletului
ar fi intrat frica
și mi s-ar fi lipit de tălpi
diavolii umbletului
spre a-mi strica
zborul
îmi amintesc,
stăteai despletită
sub Mărul măreț
părul tău ferindu-mă de ploaie,
inima ta, de îngheț
dar nu-mi amintesc
nu știu
dacă-n pământul meu umblet
nu se citesc
nu se scriu
umbrele unui om fără suflet
002.006
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “om fara suflet.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13933653/om-fara-sufletComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
