Poezie
nunta cu sine
1 min lectură·
Mediu
m-am logodit cu mine și tămâie-am ars
pentru morții care tot cresc
în war-ul tainic dintre stars.
căsătorit cu mine demult, mă acresc
și mariajul acesta e aproape un chin.
observ cum de mine uneori mă feresc
ca de colții unui rechin.
războiul tainic dintre stele a ajuns la un prag
hilar ca un arlechin
din nunta cu sine încerc să mă retrag...
ca leul în junglă tot strig și tot rag:
Aduceți popa să ne dezlege!
Nu mai suport să fiu eu!
dar de mine nu mă poate despărți nici o lege
nici Dumnezeu
și zadarnic sunt când panteră
când leu.
EU mi se zbuciumă prin vene prin arteră...
nunta rotită în această sferă
n-o mai suportă nici el, săracu\',
chiar dacă suntem fiecare în cealaltă emisferă.
și dacă m-aș căsători cu o altă femeie
aș fi bigam și aș da de dracu\'...
001.755
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “nunta cu sine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13932420/nunta-cu-sineComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
