Săriţi, mă sinucide!

Săriţi, mă sinucide! striga viermele îndoielii... Unde-i înţelesul în toată chestia asta? Se ascunde în mici oameni prăjiţi duşi pe tavă lui Dumnezeu ori în mari oameni mici prăjind pe altare...? Habar namol, aşa zicea bunica, prăjită de ani grei în spinare... Ea s-a dus... Mama-l rosteşte în fiecare zi pe Dumnezeu, să ai zile, băiete, îmi zice... Toată chestia asta e un teatru zilnic, muzele nu-mi mai dansează pe pulă, s-a dus dracului ca la douăzeci de ani, azi ciolanele îmi vorbesc dublu, iartă-mă, cititorule, că-ţi vorbesc în dedublarea luminii şi-ţi înfig întuneric în ochii ce văd...