în brațele covidului

în vremurile astea curajul e nebunie curată frica e un argument necesar întru grăbirea prevenției din calea morbului, spaima pune pe fugă mai lesne sicrie m-am încuiat în odaie ca într-o minte de tâmpit scriu, e un fapt pe care timpul îl știe doar că azi vorbele mele îs pline de covid cuvinte virusate, în trend, îmbolnăvind hârtia albul i se pătează de palavre clipa însingurată e un plod de eternitate, intru acolo să pipăi nemurirea unui cuvânt apoi iar se prăvale clipa lui mâine și strig nemurirea cuvântului următor pe când abia intrasem în haremul stihurilor fecundam parcă mai lesne slova neducând în spinare mormântul, dumnezeule, parcă pe zi ce trece alung tot mai aprig aripile poeziei acu na, că a dat și covidul în gânduri clipa doar poartă eternitate-n poem zău, m-am plictisit în spatele măștii așezată pe gura cugetului și a peniței, rostirea se face distorsionat alungând îngerii cei cu fața la infinit din măruntaiele versului scriu, scriu, scriu dar parcă am uitat într-un ieri poezia