ce vrei de la mine, Doamne?

deodată erai verde și-ți lăsai bătrânețile la ușă acolo era paiangul, din pletele tale senectutale clădind diamante de înțelepciune; nu curgi, ești doar în ideea de a curge fapta rămâne fără act, devine gând sedentarismul Crucii, flămând de carne îți bate cuie-n perete, să pui dracului acolo odată Răstignirea peretele acela dinspre răsărit îți va încarcera-n privire patimile tale-n oglinda diformă, cu Hristoși pe fiecare perete dinspre răsărit oglinda îți va fi icoană chipul și asemănarea sun referitoare la un alter ego, suficient în Credință sincer, mi-aș fi spălat picioarele gândului, de a merge cu Crucea-n spinare prin lume în martiriu; Mântuirea e o formă de a culege Mere fără de păcat Șarpele și-a pierdut dinții într-o altercație și nu mai mușcă ce vrei de la mine, Doamne? sunt doar un traducător al Liniștei și Feciorul Matale mă sucește cu zvon spre suișuri intraductibile toată știința mea de a curge devine static secunda pare veacul și veacul secunda leatul poartă fuste lungi, preoți aproximativ egali clipei când Cerul se va deschide și Pasărea abia renăscută-n cenușă deasupra celor izbândite din aripi va bate