Stefan Leon Orzu

Cand am citit versurile astea mi-au trecut fiori pe sira spinarii. Nu de emotie, ci de impresia aia de zona crepusculara, unde eu aveam in fata o carte stalinista cu poezii patriotice plangarete, care deplang soarta cruda si sacrificiul bietului proletar pe altarul muncii, al cladirii si a propasirii patriei sale mama. Nu vreau sa minimizez in vreun fel tragismul evenimentelor din 11 sept 2001, cand genul asta de poezie si-ar fi gasit o oarecare justificare...dar pt numele lui Dumnezeu...suntem in 2008, acum bombardam Irakul si Afganistanul, nu mai stam si plangem, suntem calare pe tanc! Si maniera asta jeluitoare de infatisare (\"Un zbucium mare-n suflet țara poartă\")a tragediei nici macar nu e aproape de adevar. Americanul e practic: daca e lovit, sta putin sa se dezmeticeasca, isi inghite lacrimile si loveste inapoi. Si oricum ei poarta o solemnitate \"dura\" fata de 9-11, nu au transformat-o intr-un bocet national mioritico-americanesc. Asa ca, cu parere de rau, iti spun ca (evident, in viziunea mea) poezia asta nu face mare cinste nimanui...nici victimelor, si nici tie.

intr-adevar, am vrut sa \"fortez nota\" putin...stiu ca toate aceste lucruri marunte isi au rolul lor pana la urma, dar am vrut sa trag un fel de \"semnal de alarma\", pentru ca ne luam de multe ori prea in serios, iar lucrurile care stau la esenta noastra de multe ori dispar si se atrofiaza sub poleiala statutului si a \"blazonului\" pe care ni-l cream... si aici am atacat si credinta, intrucat pe unde intorc capul, ideea despre Dumnezeu se rezuma de foarte multe ori la o rastignire, uitandu-se mesajul primordial, cel al iubirii. \"Și L-am învățat să râdă.\" ...nu insusi Mantuitorul era vizat in acest vers...nu El se reduce la NIMIC...ci modul cum Il percepem de cele mai multe ori.

oricum, apreciez critica si nu am nimic impotriva unor pareri din partea cuiva mai experimentat. multumesc!

O cavalcada de imagini care, luate separat, sunt foarte plastice. Eu insa sunt adeptul unui \"fir rosu\", unei coloane vertebrale bine conturate in mintea ta, pe care se asaza imaginile. Oricat de incoerenta ti s-ar pare viziunea, ideea sau sentimentul principal, cred ca ar trebui sa le pui mai clar in evidenta cititorilor. Imaginile astfel nu ametesc, ci dau nuante si posibile interpretari. Citind poezia ta am ramas cu impresia ca imaginile puse la bataie(repet...bine construite si sugestive) sunt un scop in sine si nu un mijloc de redare a ideii tale.