Stefan Leon Orzu

Eu sunt de parere ca am auzit versurile astea printr-un cantec pe la \"tembelizor\"... nu mai stiu cine canta...Pepe sau Andreea Banica...oricum toti canta la fel si aceleasi banalitati iar si iar, in aceeasi maniera \"corazonistica\" de telenovela (apropos era si o telenovela care se cheama \"Lacrimi de iubire\").
Deci, no offense, Liviu, daca ai ceva original (sau macar deosebit) de spus despre iubirea pe care o simti... transfigureaz-o prin expresii poetice, trece-o prin filtrul unic al sensibilitatii, infatiseaz-o in lumina proprie a perceptiei tale artistice... nu tranti pe foaie o compilatie de SMS-uri scrise la betie ce nu spun nimic nici despre tine, nici despre cea pe care o iubesti.

Desi imi e greu sa urmaresc firul logic, totusi e ceva care imi place si ma intriga la poezia asta. Cred ca e vorba de detasarea asta de alb si negru in ceea ce priveste cunoasterea/necunoasterea... si aici nu vorbesc de cunoastrea luciferica/paradisiaca a lui Blaga...aia e in sfere prea inalte de-acuma...ma refer la lucrurile pe care zi de zi le punem pe tapet ca \"le stim\" si ignoram altceva...cand de fapt la o introspectie vedem ca ceea ce cunoastem de fapt este o nebuloasa si \"necounoscutul\" se infiltreaza atat de mult in idei, sentimente, incat totul ajunge sa para o matematica cu reguli intuitive si o \"schizofrenie lucida\". imi place ideea care o \"traduc\" dinm poezie si cred ca merit exploatata...mai coerent si mai elaborat

Cand am citit versurile astea mi-au trecut fiori pe sira spinarii. Nu de emotie, ci de impresia aia de zona crepusculara, unde eu aveam in fata o carte stalinista cu poezii patriotice plangarete, care deplang soarta cruda si sacrificiul bietului proletar pe altarul muncii, al cladirii si a propasirii patriei sale mama. Nu vreau sa minimizez in vreun fel tragismul evenimentelor din 11 sept 2001, cand genul asta de poezie si-ar fi gasit o oarecare justificare...dar pt numele lui Dumnezeu...suntem in 2008, acum bombardam Irakul si Afganistanul, nu mai stam si plangem, suntem calare pe tanc! Si maniera asta jeluitoare de infatisare (\"Un zbucium mare-n suflet țara poartă\")a tragediei nici macar nu e aproape de adevar. Americanul e practic: daca e lovit, sta putin sa se dezmeticeasca, isi inghite lacrimile si loveste inapoi. Si oricum ei poarta o solemnitate \"dura\" fata de 9-11, nu au transformat-o intr-un bocet national mioritico-americanesc. Asa ca, cu parere de rau, iti spun ca (evident, in viziunea mea) poezia asta nu face mare cinste nimanui...nici victimelor, si nici tie.

intr-adevar, am vrut sa \"fortez nota\" putin...stiu ca toate aceste lucruri marunte isi au rolul lor pana la urma, dar am vrut sa trag un fel de \"semnal de alarma\", pentru ca ne luam de multe ori prea in serios, iar lucrurile care stau la esenta noastra de multe ori dispar si se atrofiaza sub poleiala statutului si a \"blazonului\" pe care ni-l cream... si aici am atacat si credinta, intrucat pe unde intorc capul, ideea despre Dumnezeu se rezuma de foarte multe ori la o rastignire, uitandu-se mesajul primordial, cel al iubirii. \"Și L-am învățat să râdă.\" ...nu insusi Mantuitorul era vizat in acest vers...nu El se reduce la NIMIC...ci modul cum Il percepem de cele mai multe ori.

oricum, apreciez critica si nu am nimic impotriva unor pareri din partea cuiva mai experimentat. multumesc!

O cavalcada de imagini care, luate separat, sunt foarte plastice. Eu insa sunt adeptul unui \"fir rosu\", unei coloane vertebrale bine conturate in mintea ta, pe care se asaza imaginile. Oricat de incoerenta ti s-ar pare viziunea, ideea sau sentimentul principal, cred ca ar trebui sa le pui mai clar in evidenta cititorilor. Imaginile astfel nu ametesc, ci dau nuante si posibile interpretari. Citind poezia ta am ramas cu impresia ca imaginile puse la bataie(repet...bine construite si sugestive) sunt un scop in sine si nu un mijloc de redare a ideii tale.