Era o crenguta
Mana doar piele si os a batranei
Si ciripitul unei vrabii
Glasul care-mi cersi un ban.
Dar pasii m-au purtat mai departe
Nepasatori, fara urechi si ochi
Fugind tot mai
prea multa frunza
leagana natura spre iarna
cand e de-ajuns un eu
peste care zapada sa cearna
ca lumea sa creada
ca-i vara senina
si-n tot universul sa fie
lumina solara lumina divina
dar
se gatea cu flori de primavara
fata mosului si-a babei
pentru eroul basmului de odinioara
tanjea dupa o sarutare
flacaul privind-o-mpodobita
ca pentru sfanta sarbatoare
si intr-al bratelor
mi-e sete
da-mi sa beau
din veninul buzelor tale
ca-n vraja povestii
sa cad
doar un sarut
si m-oi
tine sub cheie
in cusca ce-o legeni
la gat
mi-e sete
mereu va fi asa
ca-n moarte e
misterele noptii ma apasa
in linistea astrilor scriu
nimic nu se aude prin casa
nimic din cate sa stiu
o umbra aproape uitata
isi cerne fiinta in versuri
din camera-n camera cata
iubirii
a smuls vantul din fiecare
floarea albelor petale
cu valul insotind-o
de stanci sfaramand-o
vantule mandrule
ursule murgule
lasa floarea omului
in gradina Domnului
de-ncoltit sa
